Lumea îl schimbă pe om, nu omul schimbă lumea

lumea

Se zice că fiecare dintre noi suntem schimbarea pe care vrem să o vedem în lume; că fiecare faptă bună are un impact asupra celorlalți; că trebuie doar să vrem să schimbăm ceva și o să o putem face. Dar chiar așa o fi?

Nu credeți, mai degrabă, că dacă fiecare om ar avea libertatea de a se schimba pe el însuși, lumea s-ar putea schimba de una singură?

Câți dintre noi au (pe bune) libertatea de a se gândi în mod activ la cum să schimbe lumea? Câți dintre oameni au lipsa grijilor de bază, certitudinea unei vieți decente, liniștea și timpul? Oare dacă aproape 8 miliarde de oameni ar avea această libertate, nu s-ar schimba (pur și simplu) lumea?

Ei bine, există pilonul pe care ar putea fi construită această libertate – se numește venit de bază necondiționat (basic income).

Venitul de bază necondiționat presupune ca fiecare om să aibă asigurat dreptul la viață. O sa spuneți că dreptul la viață e deja cel mai natural drept al omului, asigurat, negru pe alb, inatacabil, scris pe hârtie prin constituțiile și convențiile lumii. Dar chiar e așa?

Ca să trăim, avem nevoie în primul rând de hrană și de apă. Or atât timp cât hrana și apa nu sunt resurse libere, ci bunuri aflate în posesia cuiva, care ni le furnizează doar contra unei sume de bani, ne mai e asigurat dreptul la viață dacă nu dispunem de acea sumă de bani? Nu. Dreptul la viață este o clauză caducă într-un contract încheiat de un vânzător cu aproape 8 miliarde de cumpărători.

Apoi, pe lângă hrană și apă, avem nevoie de niște pereți și un acoperiș. Mai avem nevoie de niște utilități, cum ar fi un sistem de încălzire a locuinței, ca să nu ne îmbolnăvim și deci să ne exercităm acest drept garantat – dreptul la viață. Și am mai avea nevoie să știm că aceste câteva resurse de bază nu ne sunt condiționate, că dispunem de ele pe durata întregii vieți (la care, desigur, avem dreptul) și că nu ne vor fi luate sub nicio formă, ca să nu ne îmbolnăvim de gândul că trebuie să supraviețuim, și deci să ne putem exercita dreptul la viață. Nu primim nimic din toate astea când ne naștem. Toate se cumpără. Cu bani. Și toate aceste resurse de bază asigură doar supraviețuirea decentă. Nu fericirea, nu stima de sine. Supraviețuirea.

Deci dreptul la viață, scris cu litere pe niște foi, nu reprezintă nimic, atât timp cât supraviețuirea trebuie cumpărată cu bani. Și dacă viața trebuie cumpărată cu bani, atunci hai să avem toți, garantat, necondiționat, cu caracter continuu, acea sumă de bani, suficientă cât să ne acopere nevoile de bază – un venit de bază necondiționat. O sumă suficient de mare de bani, obținută (poate) lunar, în mod necondiționat, care să ofere fiecărui om materialele necesare pentru a-și cumpăra baza  existenței – hrană, adăpost, acces la utilități – astfel încât pe această bază să poată fi construite în mod voluntar și poate chiar creativ niveluri noi de existență.

Nu, oamenii nu vor înceta să mai muncească și productivitatea nu va scădea, pentru că odată îndeplinite nevoile de bază, oamenii au și alte nevoi. Vom munci în continuare ca să ne satisfacem nevoile de pe treptele superioare ale piramidei, care abia atunci ar putea fi cu adevărat nevoi de schimbare a lumii.

Într-o lume în care nimeni nu se teme pentru supraviețuire, oamenii au libertatea și puterea de a se schimba în bine. Poate că e fix invers – poate că lumea îl schimbă pe om și nu omul schimbă lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *