Legătura dintre venitul de bază și automatizare

Pe scurt, automatizarea în masă va cauza șomaj în masă. În absența unui venit de bază necondiționat, șomajul în masă ar cauza blocarea curgerii de capital și prăbușirea sistemului economic. Dacă 99% dintre oameni ar deveni șomeri, ar scădea puterea de cumpărare, generând scăderea încasărilor pentru companii. Însă dacă implementăm venitul de bază necondiționat, chiar și în prezența automatizării, circuitul banilor poate continua și sistemul economic poate merge mai departe fără a se prăbuși.

Există opinii potrivit cărora omenirea a mai trecut printr-o automatizare și în timpul revoluției industriale, când deși multe meserii au dispărut, au apărut în loc altele noi. Părerea mea este că acum se întâmplă ceva diferit. În timpul revouluției industriale s-a automatizat efortul fizic, acum se automatizează efortul mental. Se fac pași rapizi chiar în automatizarea meseriei de programator sau de arhitect al sistemelor de inteligență artificială.

Beneficiind de un venit de bază necondiționat, nu ar fi surprinzător să vedem că mai mulți oameni se dedică acțiunilor de voluntariat, activităților creative, să observăm că scade nivelul de stres și nivelul bolilor cauzate de stres. Sigur că reacția cea mai des întâlnită cu privire la cele de mai sus este că beneficiind de un venit de bază necondiționat, marea majoritate a oamenilor ar sta în fața televizorului bând bere – atribuită însă doar altora și nu propriei persoane: “Eu nu aș face asta, dar toți ceilalți ar face asta”. Toate experimentele cu privire la venitul de bază necondiționat contrazic această perspectivă.

Venitul de bază necondiționat este inevitabil. Și atunci de ce să mai depunem efort în direcția asta? Pentru mine, e clar că în România toate schimbările vin cu o anumită întârziere. Depinde de noi dacă întârzierea asta va fi de 4-5 ani sau de 4-5 luni – și pentru asta sunt dispus să depun efort.

Venit de bază pentru toată lumea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *