Elveția votează astăzi venitul de bază necondiționat

Astăzi, 05 iunie 2016, Elveția devine prima țară din lume care votează prin referendum implementarea venitului de bază necondiționat la nivel național. Propunerea sugerează ca fiecare adult să primească 2.500 de franci elvețieni pe lună, în mod necondiționat.

Niciunul dintre partidele din Elveția nu a arătat că susține venitul de bază necondiționat. Potrivit sondajelor, 70% dintre elvețieni ar vota împotriva acestei politici. Oponenții au aceleași temeri comune, care pot sta în picioare doar atât timp cât informațiile care demonstrează contrariul, cu date și cifre reale, nu ajung la tine. Aceleași temeri exprimate cu eludarea rezultatelor clare, dezbătute și analizate de-a lungul timpului în experimentele și proiectele pilot desfășurate în lume – teama că oamenii nu vor mai munci și teama că economia va fi slăbită de costurile generate de implementarea unui venit de bază necondiționat.

Am dezbătut teama că oamenii nu vor mai munci dispunând de un astfel de venit, în articolul de aici. Redau mai jos câteva idei din articolul publicat inițial în limba engleză, cu titlul ”Trickle – Down Economics Must Die, Long Live Grow-up Economics”, pe Medium.com, care demonstrează, analizând datele existente în Statele Unite, că nici teama cu privire la economia națională nu este fondată.


De foarte mult timp, oamenii consideră ca adevăr absolut o idee care este total eronată – ideea că bunăstarea oamenilor bogați se revarsă în cele din urmă și asupra celor săraci.

În martie 2015, publicația Mother Jones a postat un grafic, intitulat  ”inegalitatea veniturilor pe scurt”, în care compara bonusurile angajaților de pe Wall Street în anul 2014, în valoare totală de 28,5 miliarde de dolari, cu salariile tuturor americanilor angajați cu normă întreagă pentru salariul minim pe economie, în același an, în valoare totală de 14 miliarde de dolari. În concret, angajații de pe Wall Street au câștigat doar din bonusuri de două ori mai mult decât suma tuturor salariilor minime pe economie câștigate de americani într-un an întreg.

Studiile arată că fiecare dolar care intră în buzunarele angajaților cu salarii mici, adaugă 1,21 dolari la economia națională a Statelor Unite. În schimb, fiecare dolar care ajunge în buzunarele celor cu salarii mari, adaugă doar 39 de cenți la produsul intern brut.

Ce cauzează diferențe atât de mari în crearea bogăției, astfel încât banii oamenilor din categoriile de jos sunt de trei ori mai eficienți în ceea ce privește creșterea economică decât banii categoriilor de sus? Economiștii numesc această situație efectul de multiplicare. Acest model economic descrie cum oamenii care au puțini bani, îi cheltuie mult mai repede în comparație cu cei care dispun de mai multe resurse financiare.

Schimburile de bani au o frecvență, o viteză – această viteză este mult mai mare în categoriile de jos decât în cele de sus. Oamenii care dispun deja de foarte mulți bani, nu se grăbesc să cheltuiască orice surplus câștigat, având deja mare parte din nevoi satisfăcute.

În schimb, fiecare dolar în plus din mâna unui om sărac e cheltuit imediat pentru a-și asigura supraviețuirea. De exemplu, un om sărac va cumpăra o sticlă de lapte, care ajută la plata salariului unui casier, care plătește apoi un frizer, care la rândul lui își cumpără din banii primiți un bilet la film, care ajută la plata salariului unui alt casier, care o să își permită să platească o cină în oraș, și asa mai departe.

Asta înseamnă economia. Schimburile efectuate între oamenii care o alcătuiesc. Dacă aceste schimburi nu au loc, nu există economie. Când singurii capabili să facă schimburi alcătuiesc o mică parte din populație, întreaga economie suferă, pentru că majoritatea este exclusă în beneficiul celor puțini.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (”OCDE”) a publicat în 2014 un raport intitulat ”Trendurile inegalității veniturilor și impactul asupra dezvoltării economiei”, al cărui rezultat a fost faptul că inegalitatea veniturilor cauzează încetinirea creșterii economice. Potrivit raportului, ”impactul inegalității asupra creșterii economice nu rezultă din diferența dintre cei mai săraci 10% din populație și restul societății, ci din diferența dintre cei 40% de la baza ierarhiei și restul societății.” În concret, pentru o creștere economică, nu e suficient să fie transferați bani doar către cei mai de jos de la baza ierarhiei, ci trebuie inclusă aproape jumătate din întreaga populație.

Din 1990 și până în prezent, PIB-ul Statelor Unite a crescut de la 6 trilioane de dolari la aproape 18 trilioane. Potrivit raportului OCDE, dacă inegalitatea veniturilor nu ar fi crescut în acest interval, PIB-ul ar fi crescut cu un trilion mai mult. Iar dacă inegalitatea veniturilor ar fi scăzut în acest interval, PIB-ul ar fi crescut până la 20 de trilioane de dolari.

Date care susțin faptul că inegalitatea veniturilor afectează creșterea economică sunt publicate și de Fondul Monetar Internațional (”FMI”). Potrivit FMI, crescând veniturile celor 20% din vârful ierarhiei cu doar 1%, încetinește creșterea economică cu 0,08 puncte. În schimb, creșterea veniturilor celor 20% de la baza ierarhiei cu același procent de 1%, sporește creșterea economică cu 0,38 de puncte.

Deci această idee potrivit căreia creșterea inegalității veniturilor ajută în final la sporirea întregii economii este falsă. Dacă vrem ca economia să crească, trebuie să redistribuim bogăția stagnantă a celor 20% din vârful ierarhiei către cei din mijloc și de la bază.

În Statele Unite, costul pentru a asigura fiecărui adult un venit de bază necondiționat de 1.000 de dolari pe lună și fiecărei persoane sub 18 ani, un venit de 300 de dolari pe lună, ar fi de 1,5 trilioane de dolari, după eliminarea costurilor devenite inutile odată cu implementarea unui venit de bază necondiționat. Asta înseamnă 8,5% din PIB (în condițiile în care doar costurile generate de combaterea sărăcia în rândul copiilor este de 5,7% din PIB).

De câteva decenii, rata de creștere a PIB-ului în Statele Unite este de 3%. Un venit de bază necondiționat de 1.000 de dolari, care ar crește veniturile celor 60% de la baza ierarhiei, ar putea genera o rată de creștere a PIB-ului de 5-7%.

Există dovezi reale că sunt pe deplin aplicabile datele de mai sus în locurile unde au fost implementate politici asemănătoare venitului de bază necondiționat. De exemplu, un transfer direct de bani în Liban, suficient de mare încât să poată fi asemănat unui venit de bază necondiționat, a demonstrat că fiecare dolar cheltuit de beneficiarii programului, a generat 2,13 dolari în PIB.

Concluzia este că economia are nevoie de o inimă, nu de mai mult sânge. Pentru că banii au o singură direcție – merg în sus. E timpul ca lumea să realizeze că economia se construiește pe umerii celor mulți, nu a celor puțini care o alcătuiesc.

Bunăstarea nu se revarsă de sus în jos – banii circulă în sens invers. Banii transferați către baza ierarhiei vor ajunge oricum tot în vârful ei, dar măcar vor fi trecut inițial prin mâinile celor săraci.


Oricare ar fi rezultatele referendumului de astăzi din Elveția, faptul că această idee a atins astfel de cote, este un progres imens. Experimentele care se organizează în atât de multe locuri în lume vor demonstra în cele din urmă tuturor oamenilor că venitul de bază necondiționat este cea mai eficientă unealtă în lupta împotriva sărăciei, cu efecte benefice atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic.