Scurte istorii, relatări din prezent și proiecții în viitor ale venitului de bază necondiționat


Scurte istorii


Deși pare o idee nouă și radicală, propuneri ale unui venit de bază necondiționat, sub diverse forme, există de foarte mult timp în istoria omenirii.

Thomas More (1478 – 1535), avocatul englez, secretar și consilier personal al regelui Henric al VIII-lea, susținea că nicio măsură coercitivă nu va opri oamenii din a fura, dacă aceasta e singura lor formă de a obține mâncare și că, pentru a contracara asta, fiecare om ar trebui să dispună de resurse pentru a trăi.

Thomas Paine (1737 – 1809), în cuprinsul cărții sale “Justiție Agrară”, propunea ca fiecare om care ajunge la vârsta de 21 de ani, să primească o sumă de bani, care să îl ajute să își înceapă viața – sumă de bani la care fiecare adult să fie îndreptățit și care să nu fie privită ca ajutor social.

Economistul Henry George (1839 – 1897), a popularizat ideea potrivit căreia resursele naturale și oportunitățile economice ce izvorăsc din ele aparțin tuturor oamenilor și nu pot fi transformate în proprietăți private. În cartea sa, “Progres și sărăcie”, Henry George susținea că munca susceptibilă de a îmbunătăți condiția umană nu e acea muncă prestată pentru a-ți asigura existența, ci este acea muncă pe care oamenii o prestează în mod voluntar, de drag, și nu pentru că ar putea să obțină mai mult de mâncat, de băut sau de îmbrăcat de pe urma acelei activități.

În ultimul an al vieții sale, Martin Luther King Jr. (1929 – 1968), conducătorul mișcării pentru drepturile civile ale afro – americanilor, a propus ideea unui venit garantat, susținând că aceasta este singura soluție pentru eradicarea sărăciei. El credea că limitarea mentală a celor care au puterea de decizie este singurul motiv pentru care fiecare familie din America nu primește un venit minim garantat.

La 8 luni după numirea în calitate de Președinte al Statelor Unite, Richard Nixon (1913 – 1994), a declarat într-un discurs televizat astfel “Niciunde nu e eșecul guvernului mai evident decât în eforturile sale de a asista săracii și sistemul de protecție socială. De aceea, în seara acesta vă propun să abolim actualul sistem de ajutoare sociale și să adoptăm în schimb un nou sistem […], care să elimine stimulentul actual de a nu lucra și să stabilească o bază, astfel încât fiecare copil, din orice stat, să dețină resursele minime esențiale vieții”.

Cel mai recent, venitul de bază necondiționat a atras atenția lui Angus Deaton, economistul câștigător al premiului Nobel pentru economie în anul 2015, pentru analizele sale privind consumul, sărăcia și bunăstarea. Angus Deaton și-a exprimat susținerea pentru un astfel de sistem de protecție socială în cadrul unei conferințe organizate pe 19 mai 2016, în Taiwan, unde a fost formată la începutul anului o asociație pentru sprijinirea venitului de bază necondiționat.

Păstrând parte din argumentele și ideile susținătorilor unui venit de bază necondiționat, de-a lungul timpului au fost desfășurate experimente și proiecte care au generat dovezi concrete că efectele unei astfel de politici sunt benefice atât din punct de vedere social, cât și economic.

Namibia – antreprenorii sărăciei

Din ianuarie 2008 până în decembrie 2009, s-a desfășurat un proiect pilot de implementare a unui venit de bază necondiționat în Namibia, în satul cu 1.000 de locuitori, o biserică și o clinică, cu o reputație pentru alcoolism, infracțiuni și copii subnutriți, numit Otjivero. Scopul final al proiectului era implementarea venitului de bază necondiționat la nivel național în Namibia, dacă rezultatele din Otjivero se dovedeau a fi viabile. Fiecare locuitor sub vârsta de pensionare de 60 de ani, a primit 100 de dolari namibieni pe lună (aproximativ 9 euro sau 13 dolari) din fonduri obținute de la diverse organizații. Efectele și impactul proiectului au fost monitorizate și evaluate constant, iar rezultatele au fost impresionante.

Primul lucru pe care locuitorii satului l-au făcut a fost să organizeze un comitet care să sfătuiască beneficiarii programului despre cum ar trebui să își gestioneze venitul. Având în vedere reputația satului pentru consumul mare de alcool, membrii comitetului s-au înțeles cu patronii de baruri să își închidă porțile în ziua în care este distribuit venitul de bază necondiționat.

Publicația der Spiegel redă (într-un articol redactat în august 2009, în timpul desfășurării proiectului) povestea unei locuitoare din Otjivero, Frieda Nembwaya, o femeie de 35 de ani, cu 7 copii. Cu primii 100 de dolari namibieni primiți din proiect, Frieda a cumpărat făină, drojdie și lemne pentru foc și a făcut pâine. În scurt timp a început să vândă mini franzele cu un dolar bucata. După 10 luni, Frieda a câștigat suficienți bani încât să cumpere un cuptor – ceva ce aproape nimeni din sat nu își permitea să dețină – care îi permitea să producă 250 de mini franzele pe zi. Și-a denumit brutăria „Viață bună după chin” și a început să studieze rețete de patiserie. Banii câștigați din afacerea cu franzele erau cheltuiți de Frieda și familia ei la alte afaceri din sat, ceea ce sporea și mai mult progresul economic.

Potrivit rezultatelor studiului, locuitorii au început să meargă mai des la medic și să plătească consultația de 4 dolari pe vizită. Sănătatea lor s-a îmbunătățit considerabil iar venitul clinicii a crescut de la 250 de dolari pe lună la 1.300 de dolari. Înainte de implementarea proiectului, aproape jumătate dintre copiii din sat nu mergeau la școală. După ce au început să primească cei 100 de dolari, aproape 90% dintre părinți și-au permis să plătească taxele de școlarizare pentru copiii lor.

Eliberați de stigmatul cerșitului pentru mâncare – singura forma de supraviețuire pentru mulți locuitori din Otjivero, înainte de a beneficia de venitul de bază necondiționat – între oameni s-a creat o coeziune socială, locuitorii au început să se viziteze și să vorbească liber unii cu alții, fără teama că vor fi percepuți ca niște cerșetori. Coeziunea socială a contribuit la scăderea considerabilă a infracțiunilor.

Ultimul transfer de bani sub umbrela acestui proiect a fost făcut în 2012. Intervenția Fondului Monetar Internațional în dezbateri, de pe poziție nefavorabilă venitului de bază necondiționat, a determinat Guvernul să renunțe la implementarea la nivel național a programului. Reprezentanții Fondului au prezentat Guvernului un raport potrivit căruia costul implementării venitului de bază necondiționat ar fi de 5,5% din PIB-ul Namibiei, considerând că țara nu își poate permite un astfel de cost. Contraziși de reprezentanții coaliției care a implementat proiectul-pilot și confruntați cu cifrele reale ale costului programului, respectiv între 2,2% și 3,8% din PIB, Fondul a recunoscut că raportul întocmit de ei conținea estimări simpliste ale costurilor și nu cifrele exacte care erau disponibile. Totuși, în atenția Guvernului Namibiei a ajuns în final raportul cu costurile estimate ale Fondului. De atunci există discuții despre implementarea unui venit de bază necondiționat la nivel național în Namibia, care nu au fost concretizate până în prezent. Deși există resurse pentru a implementa o astfel de politică, existe curente de informații potrivit cărora marile corporații fac presiuni pentru împiedicarea venitului de bază necondiționat în țări precum Namibia, pentru că au nevoie de forța de muncă ieftină pe care o găsesc acolo.

Canada – oameni mai sănătoși înseamnă costuri medicale reduse

Un alt experiment cu rezultate încurajatoare în susținerea unui venit de bază necondiționat, s-a desfășurat între 1974 și 1979 în orașul Dauphin, provincia Manitoba din Canada, (în acea perioadă, funcția de prim ministru al Canadei era deținută de Pierre Trudeau, tatăl actualului prim ministru, Justin Trudeau, care și-a manifestat recent susținerea pentru implementarea venitului de bază necondiționat în Ontario). Evelyn Forget, economist și profesor în cadrul Universității din Manitoba, a analizat câțiva ani mai târziu datele generate de experiment și a redat rezultatele într-o lucrare publicată în februarie 2011, de unde am extras informațiile de mai jos.

Experimentul din Canada, denumit Mincome, avea ca scop principal determinarea măsurii în care un om este descurajat să mai muncească atunci când primește o sumă de bani, în mod regulat și necondiționat. Bugetul alocat experimentul a fost de 17 milioane de dolari, din care două treimi au fost asigurate de Guvern, iar restul din bugetul provinciei. Valoarea venitului de bază oferit locuitorilor varia în funcție de numărul de membri din familia fiecăruia și de valoarea altor venituri obținute din alte surse. De exemplu, o familie care nu avea niciun alt venit, primea între 3.800 și 5.800 de dolari canadieni pe an.

Contrar tendinței de a clasifica o astfel de politică ca fiind descurajatoare pentru dorința de a mai munci, rezultatele experimentului au arătat că doar mamele și adolescenții au lucrat mai puțin – mamele pentru că își permiteau să stea mai mult timp acasă cu copiii nou născuți, iar adolescenții pentru că eliberați de presiunea de a-și întreține familia, rămâneau mai mult timp la școală. Programul din Dauphin era gândit de așa natură încât încuraja oamenii să continue să muncească, pentru că la fiecare dolar primit din alte surse, venitul de bază scădea doar cu 50 de cenți.

Deși nu toate familiile din Dauphin au primit venitul de bază, în unele cazuri efectul benefic al comportamentului celor care au beneficiat de program s-a răspândit și asupra celor care nu primeau sumele de bani. Unul dintre indiciile în acest sens, evidențiat de Evelyn Forget, este faptul că rata absolvirii liceului, în perioada în care s-a desfășurat experimentul, a crescut. Explicația este că un elev ar fi putut să își permită să meargă la școală datorită venitului de bază necondiționat și ar fi putut să influențeze astfel prietenii a căror familii nu beneficiau de program, să își continue și ei studiile.

Având în vedere că starea de sănătate proastă este în mod direct legată de nivelul de sărăcie, unul dintre cele mai de așteptat rezultate a fost faptul că mult mai puțini oameni au ajuns la spital. De asemenea, în perioada în care s-a desfășurat experimentul, au fost înregistrate mai puține internări din cauza bolilor psihice. Or, oamenii mai sănătoși înseamnă costuri reduse pentru serviciile medicale.

Și în acest caz, proiectul a fost abandonat, Guvernul apreciind că se impune rezolvarea cu prioritate a altor probleme mai urgente decât eradicara sărăciei.


Relatări din prezent


Alaska – bani garantați prin Constituție fiecărui locuitor

Unul dintre cele mai apropiate sisteme de venitul de bază necondiționat se desfășoară în Alaska încă din 1982. Fiecare locuitor din Alaska primește anual o sumă de bani variabilă, cu titlu de dividend din încasările generate de exploatările de petrol. Păstrând într-o oarecare măsură ideea lui Henry George, potrivit căreia oportunitățile economice ce izvorăsc din resursele naturale aparțin tuturor oamenilor, dreptul locuitorilor din Alaska de a beneficia de câștigurile generate de resursele de petrol este garantat prin Constituție. Singura condiție este ca oamenii să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni în timpul anului. Sumele de bani variază în fiecare an – cea mai mică sumă înregistrată fiind de 331,29 dolari, iar cea mai mare, înregistrată în 2015, în valoare de 2.072 dolari.

Deși programul din Alaska nu poate fi calificat ca venit de bază necondiționat, sumele fiind mult prea mici pentru a asigura nevoile de bază ale omului, programul a generat o inegalitate mai mică a veniturilor în Alaska și nu a sporit niciun efect negativ asupra comportamentului oamenilor, fiind deseori folosit ca reper de către susținătorii venitului de bază necondiționat.

Toate experimentele și proiectele care studiază efectele unui venit de bază necondiționat au același rezultat – viața oamenilor se îmbunătățeste considerabil. Oamenii devin mai sănătoși. Activitățile economice sporesc. Oamenii încep să muncească pentru că fiind hrăniți, îmbrăcați și curați, își permit să interacționeze fizic și psihic cu piața muncii. Oamenii continuă să muncească pentru că au de satisfăcut mai multe nevoi decât nevoile de bază asigurate de venitul de bază necondiționat. Oamenii muncesc și mai mult și creează produse și servicii noi, pentru că își permit să își asume riscuri.

Conștienți de rezultatele benefice ale experimentelor, grupuri de oameni și organizații din tot mai multe zone ale lumii, se implică în programe și inițiative pentru a tranforma venitul de bază necondiționat în realitate.

Pe 5 iunie 2016, Elveția va deveni prima țară din lume care va vota la nivel național introducerea unui venit de bază necondiționat. Lansată de un grup de cetățeni elvețieni, inițiativa propune guvernului să platească fiecărui individ o sumă de bani care să permită o viață demnă și participarea în viața publică. Deși inițiativa nu specifică clar, susținătorii acesteia sugerează că venitul de bază necondiționat ar trebui să fie în valoare de 2.500 de franci elvețieni pentru fiecare adult și 625 de franci elvețieni pentru fiecare copil până la vârsta de 18 ani.

Campania de promovare a venitului de bază necondiționat în Elveția, le-a asigurat susținătorilor inițiativei înregistrarea în Cartea Recordurilor pe 14 mai 2016, când au dezvăluit în centrul Genevei un poster de mărimea unui teren de fotbal, pe care se citea cu litere imense întrebarea care intrigă tot mai mulți oameni în ultimul timp: “Ce ai face dacă venitul tău ar fi asigurat?”


Proiecții în viitor


Începând cu ianuarie 2017, timp de 2 ani, organizația Eight va asigura tuturor celor 50 de familii din satul Fort Portal din Uganda, un venit de bază de 8 euro pe săptămână – această sumă acoperă nevoile de bază pentru un adult și doi copii din Uganda pe durata unei săptămâni – din fonduri asigurate prin donații. Pe site-ul organizației, justificarea misiunii acestui program este foarte frumos descrisă astfel: “De ce ar trebui să asigurăm un venit de bază necondiționat unor oameni pe care nu îi cunoaștem dintr-un sat mic din Uganda? Dacă ne gândim așa…ei bine, nu ar trebui, nu suntem obligați. Dar gândiți-vă altfel. Nu putem să afirmăm că e drept ca într-un continent plin de resurse naturale, aur, și alte materiale valoaroase internațional, oamenii trăiesc în cele mai sărace condiții. […] Ne putem permite să dăm înapoi oamenilor din Africa un dividend din bunăstarea construită printr-o combinație între tehnologia noastră și bogăția lor naturală.”

Organizația Eight va lucra împreună cu antropologi și economiști, dar și cu un regizor și producător de filme, pentru a lansa un documentar care va urmări evoluția fiecărei familii din sat.

Din tabăra tehnologiei, Incubatorul de afaceri din San Francisco, Y Combinator, a anunțat la începutul anului că va desfășura timp de 5 ani un proiect prin care va oferi bani unui grup de oameni din SUA, în mod necondiționat, cu scopul de a urmări rezultatele unui astfel de sistem în Statele Unite.

În anunțul publicat pe site-ul incubatorului cu privire la această inițiativă, San Altman, fondatorul Y Combinator, a afirmat că proiectul va încerca să raspundă unor întrebări teoretice despre venitul de bază necondiționat: “Oamenii stau degeaba și se joacă la calculator sau creează lucuri noi? Oamenii sunt împliniți și fericiți? Oamenii care nu se tem că nu vor avea ce să mănânce, realizează mai multe și își aduc mai mult aportul în societate? Beneficiarii programului creează mai multă valoarea economică decât primesc? […] Peste 50 de ani de acum înainte, cred că va fi ridicol că am folosit frica oamenilor că nu vor avea ce să mănânce ca formă de motivare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *